Domeniul servicii și comerț
Stimați consumatori, Primăria Cojușna Vă aduce la cunoștință unele aspecte ce țin de domeniul prestării de servicii și comerț din s. Cojușna.
Serviciile, prin esența sa, reprezentă un sector important al economiei naționale, în care se desfăşoară o activitate utilă, menită să satisfacă anumite nevoi sociale. Acest domeniu este foarte important atât pentru consumatorii și prestatorii de servicii, cât și pentru autoritățile APL, deoarece contribuie nemijlocit la dezvoltarea social-economică a localității. Ne bucurăm că, în ultima perioadă, se deschid tot mai frecvent întreprinderi de prestări servicii populației și de comerț, iar cele mai solicitate domenii de prestări servicii sunt cele de înfrumusețare și întreținere corporală, servicii de reabilitare și agrement, servicii de reparație a obiectelor și servicii de întreținere a automobilelor. La momentul actual, în localitate activează mai multe întreprinderi de așa gen și anume: două stații PECO; câteva stații de deservire auto și spălătorii auto, magazine alimentare, magazine de materiale de uz gospodăresc, de materiale de construcție și magazine agro, saloane de îngrijire corporală și frizerii.
Cu speranța, că vor fi satisfăcute toate așteptările Dvs., Vă îndemnăm să vizitați și să Vă folosiți de serviciile prestate de antreprenorii din s. Cojușna, iar informații mai ample în această privință, găsiți, accesând site-urle ce urmează.