scoala slid satul jojusna primaria slid

Vizita delegației reprezentanților autorităților administrației centrale și locale din Republica Moldova, în Carolina de Nord, SUA

 

O delegație specială a autorităților administrației centrale și locale din Republica Moldova, în componența căreia a fost și Primarul s. Cojușna, d-nul Igor Crăciun, în perioada 25– 6 octombrie 2024, a vizitat Carolina de Nord, SUA, pentru a participă la o sesiune de formare continuă pentru o guvernare modernă și eficientă, în cadrul Programului „Lumea Deschisă” (Open World), coordonat de COIL (Biroul Congresional pentru Leadershipul Internațional) în Washington, D.C., susținut de Ambasada SUA în Republica Moldova, Parteneriatul Bilateral Republica Moldova-Carolina de Nord, Consiliile Americane și Guvernul Republicii Moldova. Vizita a fost sponsorizată de Programul Open World, Biroul Congresului pentru Leadership Internațional, fiind găzduit de Secretarul de Stat al NC, Focus Internațional și susținut de Ambasada SUA în Moldova.

 

Acest program, finanțat de Congresul Statelor Unite ale Americii și Ambasada SUA în Moldova, reprezintă o oportunitate deosebită pentru reprezentanții autorităților publice din RM. Formarea Continuă pentru Guvernare Modernă și Eficientă are drept scop învățarea și aplicarea bunelor practici în administrarea publică; îmbunătățirea capacităților administrative; consolidarea parteneriatelor internaționale; asigurarea unei guvernări transparente, digitalizate, cu implicarea cetățenilor în procesul decizional.

 

Delegația a avut o serie de activități și seminare, discuții cu oficiali americani printre care: Dna. Jane Sargus, Director Executiv al Biroului Congresului pentru Liderismul Internațional; Profesorul Dr. Sam Potolicchio, Președintele Fundației de pregătire a Liderilor Globali, Profesor la Universitățile Georgetown, Mannheim, Bologna; Dr. Josh Huder, cercetător universitar superior, Institutul de administrare Guvernamentală al Universității Georgetown. La fel, în cadrul acestei vizite, fiind salutați călduros, delegația RM a avut onoarea să se întâlnească și cu Secretarul de stat din Carolina de Nord, Elaine Marshall, însoțită de echipa sa și Liga Municipalităților din Carolina de Nord, pentru a afla despre colaborarea dintre administrațiile locale, interacțiunea dintre autoritățile centrale și locale, administrarea eficientă a activităților publice, transparența și descentralizarea competențelor. Participarea la Programul „Lumea Deschisă” este un pas important pentru consolidarea capacităților administrației publice din Republica Moldova și promovarea unei guvernări eficiente, demnă de urmat.

 

Cu certitudine, experiențele acumulate vor contribui la consolidarea democrației și îmbunătățirea proceselor de guvernare în Republica Moldova.

 

Pe această cale, Primăria Cojușna, r-nul Strășeni, RM, aduce sincere mulțumiri partenerilor americani, pentru sprijinul acordat în această inițiativă deosebită!