POMPIERII VOLUNTARI DIN COJUȘNA – ÎNVĂȚARE, EXPERIENȚĂ ȘI SOLIDARITATE DINCOLO DE FRONTIERE
COMUNICAT DE PRESĂ |
POMPIERII VOLUNTARI DIN COJUȘNA – ÎNVĂȚARE, EXPERIENȚĂ ȘI SOLIDARITATE DINCOLO DE FRONTIERE
În perioada 20–22 octombrie 2026, 15 membri ai Echipei Postului de Pompieri Voluntari din Cojușna au participat la Sesiunea de instruire și schimb de experiență, desfășurată la Iași, România, în cadrul proiectului „Consolidarea Alianței în Domeniul Urgențelor Răspuns în zona transfrontalieră”, implementat prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027.
Cele trei zile au reprezentat o oportunitate valoroasă de instruire, de împărtășire a experienței și de consolidare a competențelor necesare pentru intervenția în situații de urgență. Participarea la această activitate le-a oferit voluntarilor posibilitatea de a învăța din experiența colegilor de peste Prut, de a face schimb de bune practici și de a consolida spiritul de echipă, atât de important în misiunile de salvare.
Dincolo de instruire și de cunoștințele dobândite, asemenea activități contribuie la dezvoltarea unei cooperări durabile între comunitățile din zona transfrontalieră și la pregătirea unor echipe capabile să răspundă mai eficient provocărilor generate de situațiile de urgență.
În spatele fiecărei intervenții reușite stau pregătirea, curajul, solidaritatea și dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Prin participarea la acest proiect, pompierii voluntari din Cojușna își consolidează pregătirea pentru a fi mai aproape de oamenii comunității și mai bine pregătiți să le ofere sprijin atunci când au nevoie.
Mulțumim organizatorilor și partenerilor proiectului pentru oportunitatea oferită de instruire și schimb de experiență, iar voluntarilor noștri – pentru implicare, responsabilitate și devotamentul față de comunitate.
Adresăm mulțumiri deosebite partenerilor noștri de la Valea Lupului, Iași, pentru organizarea activității, ospitalitatea și atenția acordată echipei noastre, contribuind astfel la crearea unei experiențe frumoase și valoroase pentru pompierii voluntari din Cojușna.
Ne bucurăm că această întâlnire a însemnat nu doar învățare și schimb de bune practici, ci și consolidarea relațiilor de colaborare și prietenie dintre partenerii de pe ambele maluri ale Prutului. Ne dorim ca această experiență să fie urmată de noi activități comune, în beneficiul echipelor noastre și al comunităților pe care le deservim.
Cojușna – o comunitate mai pregătită, prin oameni care aleg să fie de ajutor!
Programul Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021- 2027 este finanțat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de statele participante în program.
www.ro-md.net



















